lunedì 2 novembre 2009

d.u.l.m?...

Iubirea...doar simplul cuvant are o sonoritate destul de greoaie pentru a putea avea posibilitatea de a`i gasi o definitie exacta. A fost dintotdeauna vazuta ca o modalitate de cunoastere a resorturilor interioare ale fiintei. “Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma.”
Iubirea e...ardere. Presupune o traire accelerata, o combustie a fiintei.
Subiectivitate....gelozie....posesivitate...orgoliu...
Traiesti drama constatarii distantei dintre iluzie si realitate, ideal si banalitate. Atunci cand iubesti traiesti intr`o alta dimensiune, intr`o lume in care tu faci regulile si in care tot ceea ce e uman pentru restul oamenilor, pentru tine capata alte intelesuri, alte limite.
Nu stii ce se intampla, dar emotiile pe care le traiesti in acel momenti sunt atat de fascinante incat te poarta cu gandul la diminetile in care te trezeai cu noaptea in cap pentru a descoperi cadourile de sub pomul de iarna.
Amintiri...culori....ploaie...
Nu stiu de ce, dar cand in mintea mea e doar el, gandurile mele nu au niciodata un punct...doar virgule. Sunt o avalansa de cuvinte si imagini lipsite de punctuatie. Ai putea sa fii pierderea echilibrului meu...ecuatia haosului din viata mea...Esti abisul dintre ceea ce sunt acum si ceea ce sunt pe cale sa devin...Toate acestea pentru mine reflecta un comportament datorat unei renasteri spirituale.
Imi place sa iti rostesc numele in soapta...Cate lingurite de zahar vrei in “ceasca mea” de cafea?
Moare doar o iubire la care incetezi sa mai...visezi!

Nessun commento:

Posta un commento