De ce?...

Exista o vorba:”cu rabdarea..treci marea.” sau ma rog cum era....am momente in care ma simt infantila si impulsiva...nerabdatoare si pripita...de ce oamenii nu stiu sa aprecieze ce au si vor totul sau nimic?...de ce nu putem sa cladim un univers punand pietricica cu pietricica? De ce ma simt nesigura cand mai am putin si ajung la liman? E totul atat de fragil in jurul meu...parca as fi la un curs de echilibristica la care nu m`am inscris eu...toate reactiile, iesirile, actiunile pe care le intreprinzi in viata fac parte din formarea ta ca om...inveti din greseli ...si mai adaugi o pietricica universului tau....trebuie intotdeauna sa faci ceva...cand crezi cu adevarat in ceva trebuie sa actionezi...a te multumi sa vorbesti despre actiune e ca si cum te`ai lauda dinainte cu tablourile tale pe care inca nu ai apucat sa le pictezi...daca ai sentimente profunde, sa nu iti fie frica sa le exteriorizezi...pui inca o pietricica la creatia ta. Trebuie intotdeauna sa accepti ceea ce esti, nu sa pretinzi ca ai prefera sa fi o alta persoana. Nu trebuie sa ajungi la un compromis cu mediul din care provii. Pentru a te putea reinventa, a fauri “noul” din tine, trebuie sa amputezi tot ce este vechi in fiinta ta. Tendinta de a “standardiza” anumite lucruri, trairi, sentimente este cea mai stupida si primitiva...nu lasi loc unei evolutii in viata ta...de ce sa te consideri “la fel”, de ce sa vezi situatii “asemanatoare”, de ce sa spui “asa se intampla in mod normal”, de ce sa existe in mintea ta expresia “asa e in majoritatea cazurilor”? NU! Da`ti ocazia macar o data in viata sa nu faci parte din “general” si sa fii tu exceptia de la regula...sa fii tu regula! De ce sa te duci sa vezi filme proaste just for fun? De ce sa citesti ziare de duzina? De ce sa te uiti la emisiuni tampite doar pentru ca asta face marea majoritate a populatiei? Iti “folosesti” viata! De ce sa renunti la marea ta iubire doar pentru ca e greu sau altii nu vad sorti de izbanda? De ce si de data asta sa fie “asa”? Am crezut intotdeauna in “normalitatea” mea, in ceea ce am vrut eu sa cred...nu am vrut sa ma amestesc in dimensiunile altora...Ai spune ca ma complac intr`un soi de condamnabila vanitate personala? Nici vorba!...Vreau doar sa nu incetez niciodata sa CRED! Pentru ca orice e posibil...si pui in sfarsit pietricica decisiva in universul tau!